câinele galben lipindu-se de spatele meu ca un om
mă iubea din tot restul oamenilor
cu ochiul jilav al pietrei
adânc întipărite în călcâiul neumblat al meduzei
și sălbăticia mea rostogolindu-și pletele
într-un roman absurd

plec
doar să nu mă mai simt atât de departe
în mine
a șaptea mână tăind capătul păsării
adulmec culoarea apei și mă las traversat cu aripi de lemn
vopsite ca și cum ar fi în viață
pentru că tu
mereu ștergi din mine
poeme întregi